Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2010

Epistulae VI

Acum.2010

Ma mint…
ca ai fost o zvacnire de inger
ca ochiul meu nebun te-a creat.

Ma mint…
si impletesc in nopti
pletele unui zeu parasit,
poate asa ajung in Olimp
si scap de umbra Ta.

Dar zeul m-a mintit
a plecat cand noaptea se stingea.
am ramas rapus…
era roua sau rasuflarea Ta?
nu stiu ce era, dar ma ardea…

Ma mint…
si-mi spun ca filele ma amagesc
ca versurile-si toarna blestemul pe fruntea mea.

Ma mint…
si Tu esti minciuna mea!
cu drag, Un OM!

Read Full Post »

Epistulae V

Octombrie intreg si

trist.2010

Charon,

Charon! Unde esti zeu batran?

Ea unde e? Sa o fi devorat, sa o fi mistuit in inima-mi nebuna?

Cu deznadejde, un
muritor !

Read Full Post »

Epistulae IV

Seara, Octombrie.2010. Sub
constelatia florilor de mac

Offf Charon,

Cat zbucium e in mine! Ce usor sa stai inchis si sa creezi. Ce chin sa iesi si sa privesti. Ochiul, fereastra damnata a inimii!
Ea este cu adevarat? E carne si sange? O privesc de fiecare data, de parca in urmatoarea clipa s-ar transforma in aphros. Ma minuneaza totul la Ea. Copilariile nevinovate, cochetariile, rasul molipsitor. Tineretea exuberanta a intregii Ei fiinte. Existenta ei fara griji si tulburari astrale…
Dar Tu Charon, esti? Vaslesti de veacuri in apele intunecatului Styx? Sau esti un zeu parasit?
P.S. In seara aceasta am sa deschid fereastra si am sa azvarl din penita un camp de maci. Ploaia ma deprima. Sau ceea ce ma deprima este faptul ca intreaga vara am trecut indiferent pe langa ei, si acum ma chinuie moartea lor trista?
Cu durere, un muritor!

Read Full Post »

Epistulae III

11.Octombrie.2010
O banca anosta, Liceul””

Draga Charon,

In zadar visam. Nu e asa? Zadarnica umilinta noastra de fiecare zi, chinul groaznic al fauririi de vise. Noi suntem din acelasi altoi. Suspendati undeva intre „sus” si „jos”. Sa îi lasam in pace pe muritori. Tu îi cunosti mai bine decat mine. Ii treci de atatea ori cu luntrea, apele negre ale Styx-ului. In aval si in amonte de mii de veacuri.
E bine oare sa ma scobor de fiecare data, din inaltimea cugetarii mele? E bine sa ma fac mic si stangaci, cutremurator de OM pentru a fi observat, vazut? E lut! Doar lut care umbla si viseaza. Lut care inchide in el cate un astru ratacit. Dar lut!
Intr-o zi am sa vin sa Te vad. Sa ne plimbam impreuna. O sa iti poti scoate atunci chipul impietrit la lumina. Nu iti face griji. Nimeni nu o sa ne vada. O sa ne ascundem in umbra marelui Ra. Muritorii au uitat, Luntrasule!

Cu drag,
Eu!

Read Full Post »

Epistulae II

Sfarsitul unei zile de
Octombrie, 2010

O, Charon!

Am lasat in spate efemerul si am strigat salbatec dupa nemurire. Dar ce imi puteai da Tu? Un infinit. Un Singur, Rece si Absolut Infinit. Cu toata somptuozitatea glaciara a cugetului desavarsit. Cu clipele desfacute in atomice zbateri milenare. Tacere fara glas. Strigat mut si aripi de arhanghel.
Dar Ea? Cu Ea cum ramane? Isi continua efemerul, nestiind de existenta mea. Oare in nemurire as mai putea „durea”? Mai zvacneste sidefia Ea in mine? Ce cant ai fii rapit Luntrasule, de-as fi dat glas chemarii Tale.
Am ales amarul si stiu ca nu ma intelegi. Dar Ea traieste frumos doar prin mine. Daca as pleca,
existenta Ei nu ar mai fi mit. Eu creez astfel mitul.
Spui ca totul e o jertfa egoista? Poate ai dreptate. Dar e frumos acest egoism. Caci cine a mai iubit-O atat? In mine se sfarama ecouri fara de raspuns. Pentru Ea am stors si ultima picatura de sange celest din mine. Pentru Ea am impietrit Universul. Pentru Ea am injunghiat pe reci altare, albe muze. Le-am adunat parfumul si l-am cernit in parul Ei. Pentru Ea am tacut. As fi frant-O cu simtirea mea. Nopti intregi am plasmuit un Atlas sa-mi tie inima. totul pentru Ea.
Vezi dara, Charon, cat de dulce chin uman imi moleseste faptura? „Minunato” îi spunea un chinuit, „Frumoaso” îi spun eu, o sfortare de chin. Si in tandem tomnatec, ma rasfrang liber de nemurirea Ta, pe mortii macesi.
„Sarmani nebuni! V-ati sinucis in ultim vals simfonic”, sopteste tristul Octombrie.
Cu nostalgie, un
muritor!

Read Full Post »

Epistulae I

O zi de toamna, afara e
Octombrie, cu plete-i de
ploaie, singuratic. 2010

Dragul meu Charon,
A trecut ceva vreme, de cand ai poposit cu luntrea-ti straveche la fereastra mea. Stiu cum eram atunci. Aceeasi boala ma macina si astazi…
Dezbracati macesi, tulburati de boarea nevazuta. Nebunilor, dansati la propria-nmormantare! Canta Octombrie, pe dealurile grele de la atata cer pravalit peste ele.
Tin minte ca renuntasem. Renegasem lutul. Fiinta mea tanjea dezradacinarea. Intunericul imi inunda camera. Nopti de vara cu aroma de cer cald.Plangeam. Uram. Ardeam de nerabdare sa ies, usoara fantasma, si sa ma dizolv in enigmatic. Ochii mei arsi O cautau.
Tii minte Charon, ca O cautam bezmetic?
Atunci ai aparut Tu, batrane Luntras. Desprins din negurile Infernului. Cu chip impietrit. Noduros ca un arbore din bogatul Argos. M-ai luat langa Tine. Nu aveam argintata moneda. Mi-ai luat clipa, pretioasa clipa de sclipire lumeasca. Mi-ai spus ca suntem din aceeasi plamada, eu si Tu. Ca o sa fiu urmasul Tau. Si luntrea se legana pe undele noptii.
Am gresit Charon! Te-am dezamagit. Dar dorul meu m-a frant. Am parasit maretele sfere astrale, si in genunchi, am muscat cu dintii pamantul reavan. Si am dormit la umbra unei trestii. Zadarnic m-ai asteptat bunul meu prieten, la poarta Lumii. Eu haladuiam visator in lumea visului.

P.S. Am furat din preaplinul amagirii. M-am ferecat in veche armura si am fugit.
Cu nostalgie,
un muritor!

Read Full Post »

Agis.

..un pas. Sa ma cocotez pe luna. O faceam de atatea ori cand Visam. Sau cand eram copil? Cred ca atunci cand eram copil visam… Acolo pe luna sa iau o stea mica. Sa o framant cu noroi celest si sa o azvarl in LUME. Apoi sa alerg fara incetare spre gara. Trenul se pune in miscare. Mana imi aluneca. Inca am noroi celest pe ea. Gata! M-am prins. Afara ploua. Compartimentul gol. Din buzunarul de la piept scot umbra TA.(o pastrez tot timpul acolo). Rad fara oprire. E trenul spre Constanta. Si ce daca ploua si e Toamna… Noaptea alearga pe langa mine. Am alergat si eu dar acum rad. Imi lipesc nasul de geamul rece. Si imi adun sufletul hoinar din codrii, dintre astre, din amintiri, de la fereastra Ta… Il invelesc bine in faldurile fierbinti ale sangelui. Ochii vostri nu ma mai privesc. Am scapat! Insemnul lor ma ingrozeste. Ar trebui sa imi atarn iarasi un ranjet fals…
Trenul opreste. Alerg la un taxi.”Pe plaja”! Si masina porneste in viteza pe asfaltul ud.
Valurile marii in plina toamna. Deja sunt ud. Imi arunc pantofii. o scoica imi zgarie talpa. Am ajuns. Imi scot sufletul si mergem amandoi spre EA. Pustiu in jos, pustiu in sus… Din nisip ma scrijelesc pe mine ancenstral. Valurile ma sterg. Inaintez usor in apa neagra. E atata luna in mare. Atatea stele se oglindesc. Fredonez ceva. Si valuri ma impresoara. Cativa pasi si am ajuns in dansul stravechi al valurilor nascute din luna. Atata imensitate… In cercuri, sirene. Nu le-am observat pana acum. Undeva in cer se aude Tic-Tac. Apare un ceas. Ce cadran urias! Un 1(unu) mare se apleca spre mine…nu, e un 7! Carligul ma apuca de camasa. Ma trage incet spre ceas. Ma zbat… O creatura goala, superba in razele noptii isi ia sulita, o veche aschie dintr-o coloana alba, si se bate cu ora grea care ma fura… Suna ceasul!
Sonerie enervanta. Inca dorm. Atat de bine e in VIS. Pana la taxi sunt cativa pasi……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. S-a inserat. Las cartea si… o lacrima uda coperta. „Lasa, candva o sa alerg eu la mare… candva o sa o fac! Candva o sa fac o multime de lucruri!”. Pun ceasul si dorm.

Read Full Post »

Older Posts »