Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Plimbari lirice’ Category

Schimbare

Am ajuns să vînăm cuvintele
Cu arcuri granitice.
Am ajuns să le roadem oasele albe,
Înfăşurîndu-ne chipurile somnambule
În măduva lor caldă.
Am ajuns să vînăm cuvintele…

Săpăm în carnea crudă
Cu unelte din silex,
După lacrimile lor sfinte.
Am ajuns să vînăm cuvintele.

E OM-ul, prăvălit de pe stîncile sacre,
Cu osul aruncat în neanturi.
E gîndul, descînt peste veacuri,
E gîndul…

şi Necuvintele adîncesc crevase
în fiinţa noastră.
E timpul.

Anunțuri

Read Full Post »

Introspecţie

Din frînturi de cer căzut
am ridicat temple Ridicolului.
Dezgustat,l-am silit pe Dedal
să mă închidă
în mijlocul unui labirint ancenstral.
(am auzit că după, s-ar fi aruncat)
De plictis am scrijelit triunghiuri
în mişcare.
Apoi cercuri statice şi unghiuri
scăpărătoare.
În ocru am îmbrăcat pereţii umezi
şi cu puţinul rămas mi-am însemnat chipul.
Un minotaur răgea în cer,
un mort îşi purta paşii în labirint.
Ariadna…Ariadna nu a mai venit.
(sincer, nici nu o aşteptam)
Firul şi l-a petrecut peste gît
Şi s-a spînzurat de lună.
(sau sub clarul ei, nu mai ţin minte)

După un timp,
cît să fi fost? Un picur
sălbatec, de an-lumină,
mi-am luat labirintul în spinare,
preumblîndu-mă peste albe hotare.

S-au prăbuşit templele,
rămăşiţele se vînd
pe roase covoare Orientale.
Un negustor uscăţiv, faraon cu fes
şi şalvari,
îmi oferea două aşchii de coloană
ionică,
alături de sărutul rece de marmură
al enigmaticei Venus
(măcar de-mi oferea unul din braţe).
Am surîs şi şontîc, şontîc sub povara
labirintului
m-am pierdut în strigătele profanelor Bagdad-uri.
Ridicolul nu mai locuia
în temple.
ERA, obez, duhnind a tutun şi
desfrîu.
Păcat, prin temple oamenii nu păreau atît
de scheletici.

În cutele pielii s-au cuibărit chemările.
Zadarnic am aşteptat zeii Poetului
să-mi închidă rănile.
A rămas golul, strînsoarea Jur-ului,
a braţelor de zeiţă înecată.
În creier s-au adunat necuvintele,
cîrduri de constelaţii arzînde.
Buzele dau naştere dezarticulatelor
rituri păgîne
şi undeva,adînc, în crevase de gînd
rîd bezmetic de lacrimi…
(labirintul l-am rătăcit, undeva, în ochii Tăi).

Read Full Post »

Uneori simt
Că totul este…o glumă meschină.
O forţare de a zgîndări
ceva ce nu există.
Ceva care s-a născut
din greşeala de a contempla.
Probabil, vînatul nu era
în acea zi fatidică,
Iar vînătorul, plictisit,
s-a aşezat pe o culme.
Ochii lui au făcut
un salt imoral faţă de Evoluţie.
De aici, problemele iscate
în salonul unde domnul Darwin
Împreună cu acoliţii săi
se uită în oglindă, dar nu contemplă
Şi văd maimuţe.

Read Full Post »

Devoir…

Spre tine cat, cu ochi arzand,
Imi vine tot sa ma prefac
Un dans subtil de rosu mac
Din cand in cand…

Sa te sarut in dulce cant
Striviti de-al cerului senin
Un singur gand, un alb suspin,
Iar pletele-ti se pierd in vant.

Dar tu te-ndepartezi usor
In jur, in mine, rece gol
Se zbate-un gand firav in zbor
Ce sfant fior!

Poteci si uliti singur bat
Fantasma-ti alba chem cu drag
Cand clipele incet se sparg
In sumbru sfat…

(Titlul este o „reminescenta” a orei de Limba franceza, momentul scrierii poeziei… 🙂 „)

Read Full Post »

Plimbare lirica III

Spuza(abis de primavara)

Curge Lumina,
Alb scrum de stele.
Umple albia noptii
Revarsandu-se potirele
Cu muguri cruzi de luna….

Tremura brazii
In vagile acorduri de-adiere
Si sange de stele,
Sange de luna,
Sange galactic,
Se preling impreuna.
Se varsa intr-un lac
Cu freamat de sticla.
Un ochi de cicoare
Ce trage sa moara
In spuza de sange,
In spuza de stele,
Ingropand in tainice abise
Spuza lacrimilor mele.

Dor

Mi-e dor
Sa zbor
Pe cerul gol
De-atatea stele.
Mi-e dor
Sa merg
Pe-albastrul frant
Seninului de mai.
Mi-e dor
Sa-mi fie dor
De zarzari,
De iubire.

Read Full Post »

E iar primavara….

Sorbit-am din cupa primaverii
Dulceata mugurilor cruzi
Zburand pe nesfarsite-ntinderi
Agatat de coama unui vant.

Cu pasi usori, in valsul lunii
Trecut-am puntile de-argint
In codrii soptitori de tainic
Spre chipul de petala si parfum.

M-a nins zarzarul diminetii
Cu raze calzi si transparente
Arcusuri smulse cerului senin
Sa raneasca zveltele tulpini.

Read Full Post »

Plimbare lirica II…

Suspin de toamna

Involburata isi varsa toamna
Undele-i de rosie mocirla,
In tactul codrilor golasi.

Se-nchide albia cerului senin
Umbrite crisalide
Din cand, in cand cate-un suspin.

Suspina vestejitele tulpini
Si vantul dupa
Amintirea florilor de crini.

Suspin si eu printre macesi,
Suspin de dor nebun,
Suspin dupa al luceferilor parfum…

Suspina luna, suspina recile gradini
Suspina moartele petale, suspina spini
Suspin si eu de dor nebun….

Impresie autumnala

Imi pare ca moare seninul
Si macii valseaza sub orizontul ridat.
Imi pare ca pica cicoarea
Stelelor, pe caldaramul alb.

Imi pare ca mor florile
Si-aromatele cioburi de-albastre ferestri.
Imi pare ca mor bancile
Amintirile prelinse in alb.

Imi pare ca-s doar morminte
Si tremurul ultim al frunzelor rosii.
Imi pare ca-i doar lacrima
Copacilor vestezi, in ramuri de alb.

Imi pare ca te-am privit
Si a ramas, asa, un gol de parca m-ai furat.
Imi pare ca am murit si eu,
O parte din mine la sanul tau alb.

Imi pare ca ma sfarsesc
Si ma tot duc in ale tanguirilor cantece.
Imi pare ca ma asez
Despuiat de carne pe mormant alb.

E toamna… si-mi pare ca te-am uitat.

Read Full Post »

Older Posts »