E ora 3 dimineaţa, televizorul bîzîie în gol(cred că e reluare la „Profesioniştii”) şi de cîteva zile, zilele şi nopţile au devenit o masă amorphă de ore stranii, care se succed într-o cadenţă atemporală. Am folosit pînă acum un limbaj impregnat de cretinism intelectual(care nu îmi este specific), dar mi-e prea lene să reformulez. M-a tot bătut gîndul să abandonez blogul din cauză că nu îi găsesc un scop final, care să aibă măcar o fărîmă de ceva nobil, de ascendenţă superioară. Singurul scop pe care l-am întîlnit a fost nevoia disperată de a mă citi alţii, de a arăta că sunt cu „stea în frunte”… pe scurt, un scop meschin. Sincer, cîteodată nici nu ştiu de ce scriu pe blog. Doar scriu, degetele îmi aleargă pe tastatură, pe fundal o muzică bună pentru „inspiraţiune”…îl găsesc inutil şi totuşi ţin la el cu un egoism acerb.
Îmi vine să mor de rîs cînd văd că izbesc frenetic cu un ciocan de pămînt în temelia lumii… totul e o comedie despre un chin inutil al unei fiinţe bipede suferinde de amnezie totală. Amnezia izvorîtă din incapacitatea de a (re)cunoaşte. Cît ne zbatem pentru un „a şti”, de dimensiunea unui vîrf de ac.
Nu am mai citit de vreo 2 săptămîni, trebuia să conspectez fişe la filosofie, trebuia…cred că aici sunt mulţi de TREBUIA. Lîncezire totală la adăpostul initimităţii pe care ţi-o oferă vacanţa. Nici măcar deprimat nu am fost anul acesta. Fără melancolia trecerii unui an, fără Craciunurile ideale pe care le evocăm ca nişte maniaci, incapabili să realizăm că ele sunt aceleaşi şi că noi NU mai suntem la fel(asta am învăţat-o şi eu anul acesta).
E aproape 4 şi cred că galopul meu de idei se va retrage la umbra atrăgătorului somn.
P.S. E caraghios omul încercînd să se cocoţeze pe o constelaţie. Dar e frumos.
Doctorox's Blog 